<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><song><title>Ce-ar fi făptura-mi fără Tine</title>
<lyrics>[V1]
 Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit?
 Ce-aş fi de n-ai fi tu în mine cu harul Tău nemărginit?
 Aş fi un bulgăre de gheaţă un chip de humă fără viaţă,
 O stâncă-nvăluită-n ceaţă şi-o noapte fără dimineaţă.

[V2]
 Aş fi un far fără lumină, pustie pe nisipuri plină,
 Cu vânturi fără de hodină, cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;
 Aş fi o albie uscată pe unde-a fost un râu odată,
 O frunză smulsă şi purtată fără de scop, prin lumea toată.

[V3]
 Aşa aş fi dar slavă Ţie! Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
 Comoara harurilor vie ce mă inundă pe vecie;
 Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea vieţii-n mii si mii de feţe
 Şi n-aş fi cunoscut iubirea cu-nfiorări de frumuseţe.

[V4]
 De n-ai fi fost Tu Bunătate, Începătorule-a-toate,
 Cu taine adânci şi minunate, ce totul vrea şi totul poate;
 Tu m-ai suit în slăvi divine din locu-ntunecatei tine,
 Isuse, sunt ce sunt prin Tine, şi-acum, şi-n veacul care vine!</lyrics>
</song>